Limba română este o limbă complexă, iar gramatica poate să ne dea multe bătăi de cap, mai ales în timpul primilor ani de școală, când abia deslușim regulile de scriere și de vorbire. În ceea ce privește diferența dintre frază și propoziție, aceasta este una evidentă. Descoperă definițiile celor două și află ce le deosebește:
CUPRINS:
- Ce este propoziția
- Tipuri de propoziții
- Propozițiile subordonate
- Ce este fraza
- Dieferența dintre frază și propoziție
- Care sunt graiurile limbii române
- Despre limba română
Ce este propoziția
Pentru a putea distinge care este diferența dintre frază și propoziție, este nevoie să știm, în primul rând, ce este propoziția.
Aașdar, propoziția este o comunicare ce conține un singur predicat, cea mai mică unitate sintactică prin care se exprimă o idee, o judecată.
Tipuri de propoziții
Propoziții după structura lor sintactică:
Propoziții simple:
Conțin un singur subiect și un singur predicat.
Exemplu- Maria citește.
Propoziții dezvoltate:
propoziția care are cel puțin o parte secundară de propoziție. Ea este formată și din alte părți de vorbire în afară de predicat și subiect.
Exemplu – Maria este fericită aproape în fiecare zi a lunii.
După felul predicatului propozițiile pot fi:
- Afirmative / Pozitive
- Negative
- Interogative
- Exclamative
Exemple:
- „Câinele latră.” (afirmație)
- ”Câinele nu latră” (negație)
- „Ați înțeles lecția?” (întrebare)
- „Te rog, deschide fereastra!” (exclamație)
- „Ce zi minunată!” (exclamație)
Propozițiile subordonate
Propoziția subordonată, numită și dependentă, este o propoziție fără autonomie gramaticală, cu înțeles insuficient, care îndeplinește într-o frază o funcție analogă cu cea a unei părți de propoziție. Statutul ei ierarhic este stabilit față de cel puțin o altă propoziție din frază, numită regentă.
Propozițiile subordonate pot fi de mai multe feluri și anume:
- Predicative (suplimentară)
- Subiective
- Atributive (determinativă, explicativă)
- Completivă (directă, indirectă, prepozițională, de agent)
- Circumstanțială ( de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop, condițională, concesivă, consecutivă, instrumentală, sociativă, de relație, opozițională, cumulativă, de excepție)
Ce este fraza
Fraza este o unitate sintactica comunicativa alcătuită din doua sau mai multe propoziții, aflate în raport de coordonare sau de subordonare.
O frază este alcătuită din propoziția principala (sau regenta), care este de fapt propoziția de bază cu înțeles de sine stătător și una sau mai multe propoziții secundare (subordonate) care depind de alte propoziții pe care le determină. De fapt, propoziția subordonată sau secundară, depinde de un cuvânt de legătură din propoziția determinată.Numărul de propoziții dintr-o frază este egal cu numărul de predicate (verbe predicative).
O frază trebuie să conțină obligatoriu o propoziție principală și poate să fie formată și din mai multe propoziții, coordonate, toate principale.Propozițiile principale se pot lega între ele prin cuvinte de legătură, virgulă sau punct și virgulă.
Dieferența dintre frază și propoziție
Odată ce cunoaștem definiția frazei și pe cea a propoziției este ușor să deducem care este diefernța dintre cele două.
Așadar, propoziția este o comunicare ce conține un singur predicat, în timp ce fraza conține mai multe predicate și, respectiv, mai multe propoziții, aflate în raport de coordonare sau de subordonare.
Descoperă și ce este un regionalism – definiție și exemple
Care sunt graiurile limbii române
Graiul, ca noţiune lingvistică, nu este sinomin cu limbajul popular. Limbajul popular, care prezintă diverse abateri de la normele limbii literare, se realizează în diferite forme regionale, în vorbirea rurală sau urbană, în registrul familiar sau argotic. Trăsăturile limbajului popular sunt comune, aşadar, tuturor acestor varietăţi ale limbii, pe care le numim graiuri. Dacoromâna, fie că o socotim limbă în sine, fie că o socotim un dialect al limbii române, nu este împărțită în dialecte, ci cuprinde doar diverse graiuri, numite și subdialecte, cu diferențe minore de pronunție și vocabular, dar inteligibile între ele. Graiurile limbii dacoromâne, în afara românei standard, includ:
- graiul ardelenesc;
- graiul bănățean;
- graiul crișean;
- graiul bucovinean;
- graiul moldovenesc;
- graiul maramureșean;
- graiul muntenesc
Despre limba română
Limba română este o limbă de origine latină. Mai exact, limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo-europene, prezentând multe similarități cu limbile franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană și reto-romană. Înainte de a deveni limba română, latina din Dacia s-a îmbogățit și cu unele cuvinte vechi grecești. Este vorba de cuvinte specifice latinei dunărene, transmise apoi limbii române, inexistente în celelalte limbi romanice.
Teritoriul de formare a limbii române a fost atât la nord, cât şi la sud de Dunăre, şi s-a încheiat aproximativ în secolul al VII-lea, moment de la care se poate vorbi de existenţa poporului român şi a limbii române. Numeroasele popoare migratoare (germanice, turcice, slavice, sau fino-ugriene) care au parcurs aria lingvistică românească, au contribuit la rândul lor, intervenind fiecare punctual, în evoluția limbii române, prin diversificarea fondului de cuvinte neprincipal, lăsând însă structura gramaticală „latină“ sau pre-latină aproape neatinsă.
Importanta influență slavă în daco-română este pusă în legătură cu bilingvismul, cu istoria țaratelor româno-bulgare și cu rolul slavonei, limbă liturgică și limbă oficială a voievodatelor române. În schimb, faptul că celelalte limbi romanice de est, din sudul Dunării, nu au suferit influența lexicală slavă cu aceeași intensitate ca daco-româna, este pus în legătură cu evoluția separată a populațiilor proto-române din nordul și din sudul lanțului munților Balcani după instalarea slavilor la Dunărea de Jos începând cu secolul VI. Din motive de diferențiere tipologică, limba română mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân. De asemenea, este înregistrată ca limbă de stat atât în România cât și în Republica Moldova.
